Testament

Se gandea la un cuvant pe care nu l-a inteles niciodata pana acum. Avand conotatii occidentale si osciland intotdeauna intre a-l scrie in stil romanesc sau in cel original, a fost de la inceput convinsa ca este un pretext inventat de parazitii sociali. Si, in ciuda explicatiilor detaliate si cat se poate de stiintifice pe care le-a cautat pentru a-l intelege, nu a putut vreodata sa-si inchipuie ca poate fi mai mult de o conspiratie a ipohondrilor mondiali. "It cannot touch me as i`m too smart and fair with myself."

Si, totusi, privindu-se acum in oglinda, la petele negre de sub ochi (oare cearcane de fumator doar?), la buzele pline, dar atat de crispate, la ridurile fine din colturile ochilor, cuvantul ii rasuna ca un ecou al varstei de 15 ani, de cand l-a auzit prima data. Privirea-i obosita cazu dezamagita pe robinetul rece. "Nu, nu sunt eu acolo."

Fusese mai devreme sa-si ia tigari. Sigur ca politetea rece nu este ceva neobisnuit. Nu poti constant zambi cand ceri tigari. Si apoi mastile pot deveni prea grele si nu poti respira sub ele. Le inlaturi pentru o secunda, cand crezi ca nu esti privit, si apoi le pui la loc. Si asta a facut si acum. Un zambet cordial rapid batranei care i-a tinut usa, un zambet deplin gandind la politetea frumoasa a celor de demult si apoi, deodata, un zgomot asurzitor de portelan spart cu furie. Urcand spre lumea ei inchisa, a tresarit speriata de rictusul buzelor sale cu o secunda in urma atat de senine, iar acum, ca si cum ar fi fost sfasiate de mii de gheare, strambate de ganduri de neconceput. A ezitat pentru o clipa sa urce o noua treapta si simti ca se inconvoaie sub greutatea plangerii de mila fata de ea insasi. Dar masca a aparut subit la loc si, cu o clipire rapida a genelor, a uitat totul. Ochii s-au uscat din nou si lumina a putut patrunde dincolo de ei.

Isi puse mainile sub apa rece pentru a-si limpezi ideile si a-si face curaj sa priveasca din nou. Lasa si dezamagita de slabiciunea ei, intoarse spatele fapturii necunoscute si iesi inchizand lumina neagra. Se indrepta apoi spre pat unde se lasa sa alunece pe perne. "Nu, nu pot fi eu."

Dar, daca e real? Daca neincrederea de pana acum in existenta adevarului din spatele acestui cuvant a izvorat doar din necunoastere? Si, sigur, necunoastere rezultata din lipsa de experienta proprie si palpabila in aceasta privinta. Daca, de fapt, aroganta si megalomania au facut-o sa se creada deasupra oricarui pericol cand, totusi, era la fel de vulnerabila ca oricine? Incerca sa caute in timp primele semne, poate chiar momentul aparitiei fiintei din oglinda. 1 an? "Nu, acum 1 an e prea tarziu." 2 ani? "Acum 2 ani stii bine ca mastile incepusera deja sa rugineasca." 3 ani? Atat de mult? 3 ani. Da, 3 ani si jumatate de oscilari constante intre promisiuni si incalcari deliberate ale lor. 3 ani de revolta alternand cu resemnarea acceptarii neputintei proprii. 3 ani de clipire deasa din gene si uitare la comanda. Privind in urma la informatiile adunate despre cuvant, incepu sa accepte ca 3 ani este o perioada care e plauzibil sa provoace transformari. Si nu de nodulul de la incheietura ii este teama, ci de privirea pierduta pe care a intalnit-o in oglinda, de masca sparta de mai devreme si ratacirea sinelui, de accesele de disperare si nodul din gat aparute cand indrazneste sa priveasca in ea insasi, de plansul pe care il simte mereu in prag de rabufnire si pe care ii este din ce in ce mai greu sa-l reprime.

Isi afunda fata in perne si inceta sa respire. Lumina negra o ardea si ii paru ca totul se sfarseste in acel moment. Rapid, fara inclestari, se abandona tentatiei de a renunta la tot. A avut indrazneala de a se pune contra lumii si a pierdut. A crezut ca poate indupleca omenirea sa respecte regulile, dar, in acelasi timp, a ras batjocoritoare si si-a luat avant deasupra tuturor. Acum, ca un Icar natang, simte cum ceara s-a topit si incepe caderea. 10 secunde. Toata greutatea lumii se scurge prin trupul ei si intra in asternuturi. Tone de ganduri ii apasa carnea si o duc in jos, catre minus infinit. 15 secunde. Exista alegeri pe care le faci la rascruce de viata. Le-a tratat mereu  superficial, increzatoare in propria-i fiinta. Stia cu tarie ca, indiferent de ceea ce alegea, lumea ii va apartine si o va putea modela dupa bunul plac. 20 secunde. Cand era singura cu pisoiul ei, ii era teama ca, daca va muri, vor trece saptamani pana o va gasi cineva, iara pisoiul n-ar fi avut nici o remuscare sa se infrupte din trupul ei intre timp. Vazuse ea asta intr-un film izvorat din cine stie ce minte bolnava. Acum simte un fel de usurare ca va fi gasita repede, imbalsamata si dusa rapid "acasa". Aerul Dunarii o va primi matern si poate va mangaia duios copilul ratacit. Va fi o moarta frumoasa. 25 secunde. Cu un ultim efort, isi aduna puterile si incerca sa domine instinctul. "Nu! Si de data aceasta, am decis!" Stia ca nu mai avea nevoie de forta pentru altceva asa ca nu se menaja. Luptand cu reflexul si arsura crescanda din plamani, simtea inclestarea ca pe o ultima batalie pe care trebuia sa o dea cu lumea."Este decizia mea si voi reusi! Veti vedea!" Apoi, de nicaieri, incolti iara ideea de mai devreme. Lupta inceta brusc si, naucita de lovitura, se privi. "Oare?"

Se ridica brusc si se indrepta incordata spre oglinda. Lumina neagra o invalui si o imbratisa. Cealalta o privea la randul ei, nesigura si speriata. Statu cateva secunde, temandu-se de ceea ce va urma, apoi zambi. Si, cand oglinda ii intoarse zambetul, simti cum o cuprind valuri de duiosie, iar lacrimile ii inundara ochii.

Eterna lupta cu ea insasi, cu mici victorii si mari infrangeri, crease faptura din oglinda. Uitand sa traiasca, pornise la razboi cu cea care trebuia sa-i fie cea mai apropiata fiinta. Privind constant, ca obiectiv, lupta cu lumea, si-a declarat razboi secret ei insasi si nu a ezitat sa foloseasca toate armele de care a putut dispune.

Ne nastem singuri, murim singuri. Si, totusi, cat de singuri suntem cand suntem singuri?